Soluții integrate, eficiență, experiență, performanță…
acestea sunt ingredientele pentru zâmbete care durează.
Ortodonția este o artă! Practica mea profesională m-a învățat că simplificarea limbajului medical și promovarea educației dentare în termeni accesibili aduce beneficii inestimabile. Conceptul meu este transparența absolută în comunicarea despre proceduri și tratamente, asigurând pacienților o bază solidă de înțelegere și participare activă în îngrijirea lor dentară.


TRATAMENTE
Tratament ortodontic pentru copii, adolescenți și adulți.
Un tratament ortodontic implică utilizarea diferitelor tipuri de aparate ortodontice. Pentru aparatele ortodontice fixe, procedura include aplicarea arcurilor metalice în bracketsi (placuțe), care la rândul lor pot fi realizate atât din metal, compozit și din ceramică, pentru un aspect mai plăcut.
Tratament anomalii dento-maxilare la copii, adolescenți și adulți.
Anomaliile dento-maxilare, care pot apărea în timpul creșterii și dezvoltării cranio-faciale, au un impact considerabil asupra funcțiilor orale (respirație, masticație, fonație), esteticii faciale și calității vieții pacienților. Prima întalnire cu medicul specialist ortodont trebuie sa fie la vârsta de 5-6 ani!

Tratamentul interceptiv și preventiv.
Urmărește intervenția precoce pentru a ghida creșterea și dezvoltarea normală a maxilarelor și arcadelor dentare, minimizând sau evitând necesitatea tratamentelor ortodontice complexe în etapele ulterioare ale vieții.

Tratament ortodontic preprotetic pentru adulți.
Tratamentul preprotetic se referă la toate intervențiile esențiale pentru a pregăti un pacient înainte de aplicarea coroanelor, punților sau altor tipuri de proteze dentară și mai ales inainte de inserarea implanturilor dentare! În urma pierderii dinților și a întârzierii intervenției, dinții rămași migrează, închizând sau reducând spațiul necesar, ceea ce impune corecții pentru a permite inserarea unui implant sau alte tratamente necesare pacientului.

Vezi studiile de caz



Tehnologii
Damon Ultima System
Sistemul Damon a adus o revoluție în ortodonție prin eliminarea completă a modulelor elastice aplicate pe bracketi. Aparatele autoligaturante utilizează o clapetă în loc de aceste module, care se deschide și închide pentru a permite schimbarea arcurilor pe parcursul tratamentului ortodontic. Această metodă promovează o mișcare mai eficientă a dinților și reduce necesitatea ajustărilor frecvente, oferind astfel pacienților o experiență ortodontică mai confortabilă și mai rapidă.


Tehnologii
DEXIS IS 3800W
Scanare wireless premium, Fără fir, ușor și rapid.
Scanarea intraorală este o tehnică de amprentare digitală, fără atingere, ce înlocuieşte clasicele mulaje din materiale de amprentă. Amprentarea clasică este neplăcută, deşi nedureoasă, iar timpul necesar efectuării ei destul de mare.
Avantajele scanării intraorale:
-
Rapiditatea amprentării.
-
Obţinerea amprentei perfecte, prin precizie maximă de fiecare dată.
-
Posibilitatea simulării virtuale a tratamentelor.
-
Eliminarea erorilor umane.
-
Eliminarea disconfortului din timpul amprentării clasice.
-
Transmiterea instant, electronică, a datelor către laborator.