Succesul tratamentului ortodontic cu alignere este dependent de buna cooperare a pacientului cu doctorul și de respectarea întru totul a indicațiilor acestuia.
Pacientul trebuie sa fie conștient că deși beneficiile acetui tip de aparat sunt multiple, există și unele riscuri și limitări.

Ce este un aligner?
Tratamentul cu aligner-e este o formă de tratament ortodontic, elegant și puțin invaziv, care presupune mișcarea graduala a dinților cu scopul obținerii unei relații ideale între cele două arcade și al unui zâmbet perfect. Alinierea dinților se realizează în etape, fiecare etapă constând în purtarea unui aligner pentru o perioadă de timp, deobicei 2 săptamâni. Numărul de etape se stabilește în funcție de complexitatea cazului și poate varia între 1-20 sau chiar mai multe. Nu recomandăm tratamentul cu clear alignere pentru cazuri care presupun mai mult de 12/15 etape, considerând că aparatul ortodontic fix este mai eficient la acești pacienți.
Avantajele clear-aligner-ului
Clear alignere-le sunt invizibile, subțiri, ușor de purtat și nu incomodează semnificativ la vorbit. Pacientul se acomodează cu ele după 1, 2 zile de purtat.
Riscul de răni sau tăieturi în cavitatea bucală este mult redus în comparație cu aparatul ortodontic fix. Clear alignere-le sunt detașabile, prin urmare permițând pacientului mâncatul, băutul, spălatul pe dinți, folosirea aței dentare.
Tratamentul cu clear alignere-le este ideal pentru cazuri ortodontice ușoare care presupun rezolvarea unor recidive, stabilizarea dinților în urma purtării aparatului fix, mici ajustări pentru îmbunătățirea ocluziei și a zâmbetului.
Când pot să încep?
În funcție de caz, este posibil să fie necesară creearea de spațiu prin expansiunea arcadei sau reducția interproximală. Medicul vă va informa dacă acete procese sunt necesare, când și cum ele se vor realiza și de asemenea, momentul în care veți fi pregătit/ă să începeți tratamentul cu clear alignere-le.
Fiecare aligner trebuie purtat aproximativ 2-3 săptămâni, la indicațiile medicului. După această perioadă aligner-ul își pierde din rigiditate și implicit din forța aplicată dinților. La acest moment el va trebuii schimbat cu aligner-ul corespunzător perioadei următoare. Alignere-le vor fi numerotate pentru o ușoară identificare.
În cazul în care decideți să urmați acest tratament noi vom produce clear alignere-le personalizate, în baza prescripției medicului dumneavoastră stomatolog, responsabilitatea tratamentului revenindu-i în totalitate acestuia.

Riscuri asociate
-
Neconformitatea, igiena orală precară, ratarea programărilor la medic, purtarea unui aligner mai puțin de 22 ore/zi sau pentru perioade mai lungi decât cele indicate de medic pot duce la prelungirea tratamentului, creșterea costului sau ratarea rezultatului dorit.
-
La prima purtare a aligner-ului poate apărea un mic disconfort sau mici iritații ale țesutului moale care se vor ameliora odată cu acomodarea pacientului, de asemenea o sensibilitate crescută a dinților se poate resimți la schimbarea gutierelor.
-
O igienă orala exemplară este obligatorie pentru a preveni apariția cariilor, a afecțiunilor parodontale, inflamărilor gingivale sau chiar a unor pete pe dinți. Se recomandă perierea și folosirea aței dentare cu regularitate și pe cât posibil după mese înainte de purtarea gutierei. Este contraindicat consumul de băuturi ce conțin zahăr în timpul purtării aligner-ului.
-
Discursul poate fi afectat pentru o perioadă de timp, această problemă dispare odată cu acomodarea pacientului cu aligner-ul, deobicei după câteva zile.
-
Se poate resimți temporar o salivare mai abundentă sau senzația de gură uscată.
-
Pentru a spori eficacitatea aligner-ului la unele mișcări mai dificile, pe dinți se vor aplica atașamente, mici protuberanțe din compozit de culoarea dinților. Acestea vor fi îndepărtate la finalul tratamentului.
-
Condiția unor dinți care au suferit intervenții anterioare se poate agrava, în cazuri rare aceștia pot avea nevoie de tratament endodontic sau lucrări restaurative suplimentare.
-
Unele lucrări / coroane pot fi dislocate la introducerea / îndepăartarea aligner-ului, cazuri în care va fi necesară cimentarea sau înlocuirea acestora.
-
În cazurile în care pacientul are coroanele foarte mici, eficacitatea aligner-ului se reduce considerabil.
-
Există riscuri de scurtare a rădăcinilor dinților în timpul tratamentului ortodontic, cu alignere sau fix, efect ce poate conduce la probleme ulterioare.
-
Imediat după tratament dinții vor avea tendința de a reveni la poziția inițială, acest lucru se va preveni prin purtarea regulată a retainer-ului.
-
În unele cazuri va fi nevoie de reducere interproximală proces ce constă în pilirea laterală a dinților cu 0.1/0.3mm pentru a creea spațiu necesar care să permită o aliniere ideală.
-
Ocluzia se poate modifica pe parcursul tratamentului lasând o senzație temporară de discomfort. La sfârșitul tratamentului poate fi necesară o corectare a mușcăturii.
-
În cazurile mai dificile, tratamentul cu clear alignere poate să nu ducă la rezultatul dorit decât dacă este completat de tratamente ortodontice suplimentare care pot implica brackets, elastice, dispozitive fixe de ancorare, expansiune, etc.
-
În cazul unor dinți care au fost suprapuși pentru o lungă perioadă, la aliniere poate apărea efectul de ”triunghi negru” din cauza lipsei țesutului gingival.
-
Clear alignere-le nu pot fi folosite pentru mișcarea dinților cu implant dentar.
-
Alte afecțiuni sau consumul unor medicamente pot afecta tratamentul ortodontic.
-
Osul și gingia care susțin dinții pot fi afectate de purtarea alignere-lor.
-
În cazuri severe de înghesuiri dentare sau probleme grave de ocluzie poate fi necesară intervenție chirurgicală înainte de începerea tratamentului cu clear alignere-le. În acest caz trebuie luate în considerare riscurile asociate acesteia.
-
Aligner-ul se poate rupe în special la pacienții cu înghesuri dentare severe sau cu zone edentate mari.
-
Fiind folosite în interiorul cavității bucale există riscul de aspirare sau înghițire accidentală a aligner-elor.
-
În cazuri foarte rare se pot înregistra dureri articulare, de cap ori de urechi.
-
Pot apărea supraerupții ale unor dinți care nu sunt acoperiți cel puțin parțial de aligner.
